Ce va face ALDE la alegerile parlamentare: Anunţul lui Daniel Constantin

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 06-09-2016 20:08

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat marţi că există în partid, în prezent, un curent de a se merge separat la alegerile parlamentare. "Există o colaborare bună PSD - ALDE la nivelul judeţelor. Mai sunt şi anumite probleme pe care încercăm să le corectăm de la nivel central. Pot să vă spun că la nivel central colaborarea ALDE cu PSD este foarte bună şi de fiecare dată când au apărut anumite derapaje în teritoriu am încercat să le rezolvăm. Nu vorbim de roboţi, aici vorbim de oameni şi peste tot sunt caractere diferite, orgolii diferite, şi nu reuşim de cele mai multe ori să amenajăm toate aceste lucruri. Cu privire la alegerile parlamentare, partidul se pregăteşte - şi cred că este de acord şi domnul Tăriceanu - există un curent în momentul de faţă să mergem separat la alegerile parlamentare. În acest moment, decizia noastră acesta este", a afirmat Daniel Constantin, la finalul şedinţei Delegaţiei Permanente a partidului.

La rândul său, Călin Popescu-Tăriceanu a precizat că în şedinţa de marţi nu a fost luat în discuţie acest subiect. "Noi am hotărât înainte de alegerile locale că mergem sub propria siglă, sub propria identitate şi aşa am discutat şi pentru alegerile parlamentare. Acesta nu a fost un subiect nevrând cumva să diminuez ceea ce a spus Daniel Constantin. Colaborarea la nivel local merge bine, foarte bine, sunt sincope şi le corectăm. Nu putem în politică să pretindem ca totul să meargă perfect. Sunt la nivel local rar probleme. Le-am recomandat colegilor să le rezolve ei la nivel local. (...) Dacă ajungem noi (n.r. - la nivel central) să ne ocupăm de situaţia dintr-o comună atunci greşim", a adăugat Tăriceanu.

Întrebat de varianta avansată de liderul social-democrat Liviu Dragnea ca PSD şi ALDE să meargă împreună pe liste comune la alegerile parlamentare, Tăriceanu a spus: "Domnul Dragnea a vorbit ca o variantă ipotetică, dar acest lucru nu l-am discutat nici noi în interior, nici la nivel bilateral", conform Agerpres.