Shimon Peres în stare "gravă, dar stabilă" (medici)

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 14-09-2016 02:33

Fostul preşedinte israelian Shimon Peres, internat marţi de urgenţă după un accident vascular cerebral, este în stare "gravă, dar stabilă", au anunţat medicii săi curanţi în cursul nopţii de marţi. 

"După ce s-au consultat, medicii au conchis că nimic nu indică pe moment că s-ar justifica o operaţie. Dl. Peres este în stare gravă, dar stabilă, la terapie intensivă", au anunţat doctorii şi biroul politicianului într-un comunicat comun. 

Peres, în vârstă de 93 de ani, este internat la la Ramat Gan, în apropiere de Tel Aviv, în spitalul Tel-Hashomer, cel mai mare din Israel. Potrivit unor comunicate succesive ale biroului său, el era conştient la internare, dar ulterior medicii au decis să îi inducă o stare de comă şi să-l intubeze pentru a uşura tratamentul. AGERPRES