ONU avertizează: Un nou val de migranți pregătiți să vină în Italia

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 15-09-2016 12:18

Există aproximativ 235.000 de migranţi în Libia pregătiţi să vină în Italia, de îndată ce se iveşte ocazia, a declarat reprezentantul ONU în această ţară, germanul Martin Köbler, într-un interviu acordat joi cotidianului La Stampa, citat de AFP. 

"Pe listele noastre, există 235.000 de migranţi care nu aşteaptă decât o bună ocazie pentru a merge în Italia şi ei vor face aceasta", a insistat el. 

"Întărirea securităţii este cea mai importantă problemă în acest moment. Dacă avem o armată puternică şi unită, nu fragmentată, atunci pericolele terorismului şi traficului de fiinţe umane vor înceta în cele din urmă", s-a declarat încrezător Kobler, potrivit agerpres.ro.

Secretul a fost dezvăluit: Ce salariu ar avea în realitate Andreea Esca


Potrivit cifrelor Ministerului de Interne italian publicate miercuri, numărul migranţilor sosiţi în Italia prin Marea Mediterană de la începutul anului a ajuns la 128.397, în creştere cu 5,15% în raport cu aceeaşi perioadă a anului 2015. 

Comunitatea internaţională este acum preocupat de riscurile unui război civil frontal între forţele guvernului libian de uniune naţională (GNA), cu baza la Tripoli şi susţinut de ONU, şi cele ale guvernului paralel, cu sediul în estul ţării.