Aglomerație de VIP-uri la ÎCCJ: Cine ajunge azi în fața judecătorilor

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 19-09-2016 09:47

Aglomerație mare la ÎCCJ. Fostul ministru Elena Udrea s-a prezentat, luni dimineață, la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul Gala Bute, unde se judecă solicitarea făcută de aceasta cu privire la ridicarea controlului judiciar.

Privilegii în Guvernul Cioloș: Dețin case în București, dar primesc locuință de la RA-APPS

În altă sală de judecată se dezbate dosarul Microsoft. Gheorghe Ștefan, fost primar în Piatra Neamţ, este singurul care mai dorește să mai facă declarații în apel. În cazul lui, magistraţii ÎCCJ au dat o sentinţă de trei de ani închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, iar instanţa a decis confiscarea a peste trei milioane de euro.

Un alt dosar pe rol este ANRP 1. Fosta șefă a DIICOT Alina Bica și ceilalți inculpați sunt deja în sala de judecată și așteaptă audierea unor martori importanți.