RAIDER, noul bombardier american cu rază lungă de acţiune

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 20-09-2016 09:36

Viitorul bombardier strategic american se va numi 'Raider', în amintirea primelor bombardiere americane care au reuşit să lovească Japonia în 1942, potrivit unui comunicat emis luni de US Air Force şi citat de AFP.

"Raider' va fi construit de compania Northrop Grumman, care a câştigat concursul ofertelor primite la apelul Pentagonului, lansat în octombrie 2015. El ar urma să intre în serviciu la mijlocul deceniului viitor.

Citeşte şi: Homeschooling-ul şi 'sectanţii ciudaţi': Ce 'informaţii instituţionale' a primit Funeriu

Avion invizibil, al cărui preţ unitar a fost estimat la jumătate de miliard de dolari, el va trebui să fie capabil să bombardeze oriunde în lume plecând de pe teritoriul SUA.

De asemenea, el va trebui să fie capabil să se strecoare fără să fie detectat prin apărările foarte sofisticate, precum cele cu care sunt pe cale să se doteze Rusia şi China.

Citeşte şi: Reacția lui Klaus Iohannis după ce senatorii l-au scăpat pe Gabriel Oprea de DNA

În 18 aprilie 1942, aviaţia americană a reuşit pentru prima oară să bombardeze Japonia pe teritoriul ei, datorită raidului îndrăzneţ al unui grup de bombardiere comandat de locotenent-colonelul Doolittle.

Eroii acestei aventuri, rămaşi în istorie sub numele de Doolittle Raiders, decolaseră de pe un portavion la bordul unor aparate B-25, modificate special pentru acea misiune.

Citeşte şi: Aglomerație de VIP-uri la Instanța Supremă: Șase grei sunt așteptați în fața judecătorilor

Bombardierele au reuşit să lovească Tokyo, tur de forţă care a ridicat moralul în SUA şi care a obligat Japonia să disloce avioane din forţele sale din Pacific pentru a-i apăra propriul teritoriu.

Pentagonul a evitat să precizeze caracteristicile avionului B-21 'Raider'. Acesta ar urma să semene totuşi, potrivit schiţelor oficiale, unei mari aripi zburătoare, ca şi bombardierul actual B-2, construit deja de Northrop în vreo 20 de exemplare.

Numele a fost ales de US Air Force după o consultare a trupelor. El a primit 2.100 de voturi.

Anunţând numele viitorului bombardier, secretarul US Air Force Deborah Lee James a avertizat împotriva efectelor unei noi îngheţări a cheltuielilor bugetare americane, în cadrul disputelor între Casa Albă şi Congres, relatează agerpres.

Citeşte şi: SURSE - Baronii vechiului PDL ascut săbiile: vor capul lui Vasile Blaga

'Vârsta medie a avioanelor noastre este de 27 de ani, cea mai ridicată pe care am avut-o vreodată', a spus ea. Revenirea la un îngheţ bugetar 'ar fi foarte handicapantă pentru US Air Force', a adăugat Deborah Lee James.