Promisiuni electorale ale guvernului francez: Ce se va întâmpla cu deficitul din PIB în 2017

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 20-09-2016 19:13

Guvernul francez a promis marţi că va aduce deficitul bugetar în limitele Tratatului de la Maastrich, 3% din PIB, în 2017, anul în care în Franţa vor avea loc alegeri prezidenţiale, în pofida noilor cheltuieli şi reduceri de impozite anunţate de Executivul de la Paris precum şi a unei creşteri economice care se anunţă moderată, transmite AFP. Potrivit cadrului bugetar prezentat marţi de ministrul francez de Finanţe, în 2017 deficitul consolidat va fi adus la 2,7% din Produsul Intern Brut, de la 3,3% din PIB în acest an, respectând pentru prima dată după 2007 limitele Tratatului de la Maastrich.

"În acest cincinal, am permis Franţei să iasă de sub procedura de deficit excesiv şi să şteargă deficitele acumulate după 2008", a declarat ministrul Economiei şi Finanţelor, Michel Sapin. Acesta a subliniat că deficitul va fi redus în pofida cheltuielilor suplimentare anunţate în primăvară de preşedintele Francois Hollande, ca urmare a majorării veniturilor din taxe dar şi a reducerii costurilor cu împrumuturile. Franţa a obţinut deja două amânări de doi ani, în 2013 şi 2015, pentru a-şi aduce deficitul sub pragul de 3% din PIB. Comisia Europeană a exclus încă de la începutul lunii septembrie acordarea unei noi amânări pentru Franţa.

Pactul de stabilitate impune statele membre anumite plafoane privind datoria şi deficitul public, a căror încălcare riscă să atragă sancţiuni, conform Agerpres.