Camerele video din pasajele pietonale din Capitală NU sunt conectate la Poliţie

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 21-09-2016 11:58

Primăria Generală a Municipiului Bucureşti a montat camere moderne de supraveghere în toate pasajele pietonale renovate în ultimii patru ani, dar niciunul dintre sistemele video nu a fost conectat la dispeceratul Poliţiei Locale, astfel că nimeni nu a monitorizat vreodată imaginile înregistrat, scrie Mediafax.

Un ministru tehnocrat a CONFIRMAT. Negociază cu partidul lui Nicușor Dan

La mai bine de patru ani de când a fost renovat Pasajul Latin, din centrul Bucureştiului, sistemul de monitorizare video din interiorul acestuia nu este încă funcţional. Deşi în subteran au fost montate opt camere video moderne de supraveghere, acestea nu au fost niciodată conectate şi la dispeceratul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, dar nici la un alt centru de pază. Mai mult, unele dintre aceste dispozitive de supraveghere au fost vandalizate şi distruse, la fel ca întregul Pasaj Latin, care în prezent are pereţii mâzgăliţi de la un capăt la altul, neoanele au fost sparte, zidurile sunt dărâmate, iar lifturile pentru persoanele cu dizabilităţi sunt nefuncţionale.

Caz ȘOCANT: Nepoata vicepreședintelui UEFA, răpită și ucisă / FOTO

O situaţie similară este întâlnită şi la pasajele pietonale ,,Parc Herăstrău 1” şi ,,Parc Herăstrău 2”, care au fost renovate în perioada 2013-2015 şi date în folosinţă în vara anului trecut. Ambele sunt dotate cu sisteme video moderne de supraveghere, dar care nu au fost conectate la un dispecerat de monitorizare, deoarece nici până în prezent nu a fost realizată recepţia finală a lucrărilor.

Sursă: Mediafax