Avion militar sirian, prăbușit lângă Damasc

Autor: Andrei Radu
Publicat: 21-09-2016 16:43

Un avion sirian s-a prăbuşit la nord de Damasc miercuri, dar nu este clar dacă a fost doborât sau a căzut din cauza unei defecţiuni tehnice, a indicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de Reuters.

Avionul a căzut în zona Qalamounul de Est, în apropiere de capitala siriană, Damasc, a precizat OSDO.

Citește și: ATAC la ambasada Israelului din Ankara (FOTO/VIDEO)

Militanţi ai Statului Islamic (SI), care sunt prezenţi în zonă, au afirmat într-un comunicat postat pe internet că avionul a fost doborât.

O sursă militară, citată de media de stat siriene, a confirmat că avionul s-a prăbuşit după ce a bombardat gruparea Stat Islamic. Sursa nu a indicat motivul prăbuşirii, dar a precizat că pilotul a fost salvat, anunță Agerpres.