Oamenii Angelei Merkel încearcă să-i liniştească pe germani: Ce se va întâmpla cu migranţii

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 21-09-2016 21:14

Ministrul german de interne, Thomas De Maiziere, crede că nu se va repeta situaţia de anul trecut în Germania când migranţii au sosit în număr mare şi că trebuie menţinute controalele la frontieră, relatează miercuri agenţia Reuters. ''Suntem de acord că în vara şi în toamna anului trecut am avut o situaţie specială'', a declarat ministrul german într-o conferinţă de presă a Uniunii Social-Democrate (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel.

''O astfel de situaţie specială ar trebui să nu se repete, şi nu se va repeta, şi aceasta numai cu eforturi comune la nivel european şi naţional'', a declarat De Maiziere, membru al CDU. CSU şi CDU sunt în dispută în legătură cu modul de gestionare a afluxului de migranţi. CSU doreşte să limiteze numărul de nou-sosiţi la 200.000 pe an, dar cancelarul Merkel a refuzat aceasta. Thomas de Maiziere a afirmat că doreşte menţinerea controalelor la frontiera dintre Germania şi Austria după jumătatea lunii noiembrie, conform Agerpres.