Președintele UNJR: Fiecare adunare generală va decide ce formă de protest adoptă

Autor: Andrei Radu
Publicat: 23-09-2016 17:32

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a declarat, vineri, că, în lipsa unui răspuns concret al Guvernului, fiecare adunare generală din cadrul instanţelor va decide ce formă de protest se va adopta în continuare.

"Sunt în continuare adunări generale care, în funcţie de răspunsul Guvernului, se vor aduna din nou. E la latitudinea fiecărei adunări generale să decidă ce formă de protest adoptă în continuare. Deocamdată, nu avem niciun răspuns concret de la Guvern", a precizat preşedintele UNJR, adăugând că, până săptămâna viitoare, se vor lua decizii la nivelul adunărilor generale, anunță Agerpres.

Citește și: EXCLUSIV STIRIPESURSE.RO anunță STIREA ANULUI în România: O mare televiziune se VINDE

Potrivit magistratului, adunările generale votează în continuare "Memorandumul privind justiţia", acesta fiind deja adoptat de mai bine de jumătate din instanţe, în majoritate curţi de apel.

De asemenea, Dana Gîrbovan a arătat că este extrem de important ca Guvernul să înţeleagă că nu poate exclude hotărârile judecătoreşti atunci când este vorba de aplicarea legii, fiind o chestiune esenţială ce ţine de esenţa puterii judecătoreşti.