Violoncelistul Adrian Naidin, pagubă serioasă în urma accidentului

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 30-09-2016 10:09

Violoncelistul Adrian Naidin, pagubă serioasă după ce a sărit pe geam în timpul intervenţiei mascaţilor în casa în care locuieşte. Artistul şi-a anulat concertele din următoarele 3 luni şi astfel va pierde 80.000 de euro.

ȘOCANT: Violoncelistul Adrian Naidin a căzut de la geam după ce MASCAȚII au intrat peste el în casă

Adrian Naidin se află la Spitalul Elias, cu multiple fracturi, însă cel mai grav afectată îi e mâna cu care mânuia arcuşul.

Impresarul artistului a declarat pentru cei de la Click.ro că Naidin "e la terapie intensivă, sedat şi că are probleme cu mâna stângă pentru că are distruse două oase în interiorul palmei, lucru care îi afectează cariera".