Răstunare de situație: Angelina Jolie și Brad Pitt au ajuns la o ÎNȚELEGERE

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 01-10-2016 13:00
Actualizat: 01-10-2016 14:03

Angelina Jolie și Brad Pitt ar fi ajuns la înțelegere cu privire la cei șase copii ai lor, potrivit TMZ.com care citează surse confidențiale. Acestea le-au declarat jurnaliștilor că ''Brangelina'', celebrul cuplu de la Hollywood care trece printr-un divorț, a căzut de acord în privința copiilor la recomandarea Los Angeles County Department of Children and Family Services (DCFS), structură ce se ocupă de protecția familiei, informează Xinhua News.

Atât Jolie cât și Pitt vor merge la ședințe de consiliere, iar actorul a fost de acord să fie testat din nou de o posibilă dependență de droguri și alcool, deși investigația anterioară a arătat rezultate negative, a mai scris vineri TMZ.com.

Citește și: DEMISIE la Antena 1: BOMBA lui Dan Capatos a plecat

Actrița va primi custodia tuturor celor șase copii, iar Pitt va avea drept la vizite. Prima lui întrevedere cu copiii va fi, însă, supravegheată de un terapeut care va decide împrejurările în care vor avea loc vizitele ulterioare, mai arată sursa citată.

Angelia Jolie, în vârstă de 41 de ani, a depus cererea de divorț la 19 septembrie la tribunalul din Los Angeles, invocând diferende ireconciliabile între ea și Brad Pitt. După depunerea cererii de divorț au circulat mai multe zvonuri potrivit cărora despărțirea vedetelor ar fi fost declanșată de o dispută ce a avut loc în timpul unei călătorii cu un avion privat când Pitt, presupus sub influența alcoolului, ar fi fost agresiv cu unul dintre copii. O anchetă este în desfășurare în acest sens, informează agerpres.ro.

Citește și: SCANDAL într-un liceu din București: Ce poze a putut să posteze o profesoară / FOTO