Ministrul german de finanţe le cere musulmanilor din ţara sa să dezvolte un 'islam german'

Autor: Andrei Radu
Publicat: 02-10-2016 22:50

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, unul dintre vechii aliaţi ai cancelarului Angela Merkel, le-a cerut musulmanilor aflaţi în ţara sa să dezvolte un 'islam german', bazat pe liberalism şi toleranţă, el subliniind totodată că afluxul de refugiaţi, mulţi dintre ei musulmani, este o provocare pentru societatea tradiţională, consemnează agenţia Reuters.

'Fără nicio îndoială, numărul tot mai mare al musulmanilor în ţara noastră este astăzi o provocare pentru deschiderea societăţii tradiţionale (...) Originea majorităţii refugiaţilor presupune interacţiuni crescânde cu oameni din cercuri culturale diferite', menţionează Schaeuble într-un articol scris pentru publicaţia Welt am Sonntag.

Citește și: Cifrele DEZASTRULUI din Ungaria: Referendumul nu i-a interesat pe maghiari

Totuşi, el a admis că evenimente precum agresiunile sexuale comise de grupuri de migranţi în noaptea de Anul Nou sau cele două atacuri teroriste din luna iulie revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic sunt de natură să alimenteze resentimentele populaţiei faţă de migranţi, lucru ilustrat şi de creşterea popularităţii formaţiunii naţionaliste Alternativa pentru Germania (AfD), precum şi de atacurile frecvente asupra taberelor de refugiaţi. Dar 'nu trebuie ca, în această situaţie mai tensionată, să permitem crearea unei atmosfere în care cei care s-au integrat în Germania să se simtă alienaţi', a adăugat oficialul german.

Anul trecut Germania a primit aproape un milion de migranţi veniţi mai ales din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia.

Partidul Uniunea Creştin-Socială (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel, i-a cerut acesteia din urmă să plafoneze numărul migranţilor la cel mult 200.000 pe an, anunță Agerpres.

Dar şefa guvernului de la Berlin a anunţat că va rămâne consecventă politicii uşilor deschise faţă de refugiaţi, deşi această politică are ca efect scăderea popularităţii formaţiunii CSU, evidenţiată şi în rezultatele la o serie de alegeri regionale desfăşurate recent.