Cererea DNA în cazul deputatului Adrian Gurzău, în Comisia Juridică

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 03-10-2016 07:07

Comisia juridică a Camerei va întocmi luni raport pe cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive în cazul deputatului Adrian Gurzău, urmând ca plenul să se pronunţe marţi, potrivit agerpres.ro

Şedinţa comisiei începe la ora 16,00, iar la lucrări a fost invitat şi Adrian Gurzău pentru a-şi spune punctul de vedere.

Un reclamat PENAL la DNA, PROPUS la ȘEFIA PNL: A fost ideea lui Blaga


Pe 27 septembrie, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) cererea şi referatul pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Adrian Gurzău, acuzat de trafic de influenţă în dosarul Carpatica Asig.

Artista atacată de Tudor Chirilă la 'Vocea României' i-a trimis o scrisoare: SCANDAL cu vedeta PROTV


Potrivit DNA, în dosar există date şi probe din care rezultă că deputatul Gurzău ar fi comis fapte de corupţie. 

Dosarul în cazul lui Adrian Gurzău are 12 volume, fiecare având în jur de 250 de pagini. 

Potrivit secretarului Camerei, Marcel Ciolacu, cererea care îl priveşte pe Gurzău va intra marţi la vot în plenul Camerei.