Rusia respinge acuzaţiile SUA privind răspunderea pentru suspendarea negocierilor

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 03-10-2016 23:37

Statele Unite încearcă să dea vina pe Rusia pentru suspendarea cooperării în vederea unui armistiţiu în Siria, a acuzat luni ministerul rus de externe, potrivit presei locale preluate de Reuters. Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a adăugat că Washingtonul nu şi-a îndeplinit obligaţii esenţiale din acordul cu Moscova asupra armistiţiului, în timp ce Rusia a făcut în ultimele zile paşi pentru susţinerea acestei înţelegeri.

Departamentul de Stat al SUA, prin purtătorul de cuvânt John Kirby, anunţase luni că nu mai negociază cu Rusia încetarea ostilităţilor în Siria, o decizie care "nu a fost luată cu uşurinţă", a precizat el. Casa Albă, prin vocea purtătorului de cuvânt Josh Earnest, a afirmat că "'toată lumea a ajuns la capătul răbdării cu Rusia", conform Agerpres.