MĂCEL la o nuntă kurdă din Siria. Ţinta principală era mirele

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 04-10-2016 00:44
Actualizat: 29-10-2018 15:49

Cel puţin 22 de oameni au fost ucişi şi câteva zeci răniţi de un atentator sinucigaş care a detonat luni o bombă la o nuntă în regiunea controlată de kurzi în nord-estul Siriei, informează agenţiile internaţionale de presă. Atacul a avut loc în satul Tal Tawil, relatează agerpres.

Citeşte şi: Mircea Băsescu e la un pas de ELIBERARE: Cererea se judecă vineri

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, printre victime se numără şi mirele, un luptător al Forţelor Democratice Siriene - alianţă a arabilor şi kurzilor împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI). Un corespondent al AFP a relatat că a văzut mulţi răniţi într-un spital din oraşul Hasake din apropiere. Agenţia de presă locală Hawar şi activiştii media kurzi au publicat fotografii în care se văd dărâmături, distrugeri şi sânge într-un local de genul celor folosite de obicei pentru nunţi în Siria, transmite DPA.

Citește și: Contractul dintre 'clientul' Dan Adamescu şi Black Cube. Care era misiunea spionilor străini

SI, care a atacat de multe ori atât civili, cât şi ţinte militare kurde, a transmis prin canalul său media Amaq că un luptător de comando a atacat o adunare a unor kurzi înarmaţi în apropiere de Hasakeh - ştire care, potrivit AFP, ar constitui o revendicare a atentatului.