Vasile Dîncu știe CHEIA succesului: 'În spatele DEZVOLTĂRII țării trebuie să stea FEMEILE'

Autor: Andrei Radu
Publicat: 04-10-2016 08:11
Actualizat: 04-10-2016 09:12

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a declarat, luni, că viitorul sună bine dacă este lăsat pe mâna orașelor și a femeilor, precizând că, de milenii, femeile au fost primii manageri serioși ai bugetelor. Vasile Dîncu a făcut aceste declarații la conferință la care au participat Corina Crețu și a primarul Bucureștiului, Gabriela Firea.

"Prin excelență, de milenii, femeile au fost primii manageri serioși ai bugetelor, ai vieții noastre, ai generațiilor viitoare și, de aceea, credem că viitorul sună bine (...) dacă este lăsat pe mâna orașelor și pe mâna femeilor", a declarat Vasile Dîncu, la conferința "Orașul meu în Europa noastră".

Citește și: Codruța Kovesi a ajuns piesă electorală

Potrivit lui Dîncu, viitorul orașelor trebuie gândit ca "un efort comun". "Când vorbim despre dezvoltarea urbană a României, nu poate să decidă nici numai Guvernul României, nici numai Comisia Europeană, nici numai primăriile, pentru că au nevoie de sprijin. Trebuie să fie un efort al tuturor, un efort comun și (...) în dezvoltarea țării în general cred că trebuie să ne bizuim pe femei și pe orașe", a precizat vicepremierul.

El a spus că, în prezent, există o importantă cerere pentru competitivitate în dezvoltarea orașelor, însă lucrul cel mai important trebuie să fie îmbunătățirea vieții oamenilor.

"Există o importantă cerere pentru competitivitate, (...) ca să aplicăm modelele de competitivitate economică în dezvoltarea orașelor, dar, pe de altă parte, pe noi trebuie să ne intereseze un lucru foarte important, care este viața oamenilor și viața bună în orașe. Și aici mai trebuie să vedem foarte clar cum facem ca modelele competitive care au fost aplicate în altă parte să fie și la noi eficiente, dar să păstrăm această tendință de a îmbunătăți viața oamenilor", a adăugat Dîncu.

Totodată, vicepremierul Dîncu a afirmat că politica regională reprezintă o resursă pentru România, potrivit România TV.

"Noi, ministerul pe care-l conduc, Guvernul din care fac parte, în acest moment, aplică o încercare de a fi cât mai aproape de politica regională. Politica regională reprezintă o resursă pentru România. (...) În politica pe care am aplicat-o în acest an (...) am încercat să dăm orașului rolul pe care îl reprezintă. Și cred că încă un rol în plus au orașele — acela de motor, de locomotivă a dezvoltării. Orașele sunt și modele importante pentru dezvoltarea urbană. În jurul orașelor se pot dezvolta comunități care (...) trăiesc de pe urma faptului că există mari concentrări de putere sau de bani într-un oraș", a subliniat Dîncu.