Liviu Dragnea dă de pământ cu tehnocraţii: 'Guvernul Cioloş vinde România'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 04-10-2016 23:17

Şeful PSD, Liviu Dragnea lansează un atac extrem de dur la adresa tehnocraţilor după ultima decizie a acestora. Statul va scoate la vânzare acţiuni la Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, CNAPM Constanţa şi Salrom, dar va rămâne acţionar majoritar la aceste societăţi considerate strategice, conform unui memorandum publicat de Executiv.

Mai multe detalii aici: Nu ne vindem țara e doar o lozincă: Guvernul scoate TOT la vânzare

Această decizie l-a scos din sărite pe Dragnea. "Ceea ce spuneam se întâmplă: pe ultima sută de metri, Guvernul pregăteşte vânzarea unor pachete de acţiuni ale unor societăţi strategice de stat. Îi avertizez pe membrii Guvernului că n-au nici o legitimitate să facă asta. Atenţie: sunt societăţi profitabile, perle. Bineînţeles, preşedintelui Iohannis nu-i pasă, el are probleme cu desemnarea de pe acum a viitorului prim-ministru. Vrea, probabil, pe cineva care să vândă şi restul acţiunilor.", scrie Dragnea pe facebook.