Canada: Securitatea centralelor nucleare canadiene, deficitară

Autor: Andrei Radu
Publicat: 05-10-2016 07:52

Inspecţia centralelor nucleare canadiene a arătat că în 75 % din cazuri, caietul de sarcini asupra supravegherii reactoarelor nu a fost respectat, element "într-adevăr inacceptabil', a relevat marţi un raport parlamentar, citat de AFP.

Situaţia este "destul de gravă", şi-a exprimat indignarea într-o conferinţă de presă Julie Gelfand, comisar pentru mediul înconjurător şi dezvoltare durabilă, care a prezentat un raport Parlamentului.

Citește și: Washington examinează opţiuni 'diplomatice şi militare' pentru criza din Siria

La sfârşitul auditului asupra celor patru centrale nucleare (cu 19 reactoare) pe care le are Canada, Gelfand şi-a exprimat regretul că Comisia canadiană pentru siguranţă nucleară (CSSN) 'nu a putut demonstra că planurile sale prevăd un număr suficient de inspecţii'.

'O astfel de lipsă de precizie, într-o industrie de precizie, este într-adevăr inacceptabilă', a denunţat ea. 'Acest gen de erori nu-şi are locul când se vorbeşte despre o industrie nucleară.'

De asemenea, CSSN nu a putut proba că 'dispune de angajaţii de care are nevoie pentru a verifica dacă centralele nucleare respectă toate exigenţele aplicabile şi că inspecţiile instalaţiilor nucleare sunt realizate potrivit propriilor proceduri'.

Ea a relevat, de asemenea, că unele inspecţii - prevăzute iniţial între 2013 şi 2015 - fuseseră amânate cu un an sau mai mult din cauza lipsei tehnicienilor specializaţi disponibili, dar şi din cauza întreruperii activităţii anumitor reactoare în cursul vizitelor.

Între altele, CSSN a întârziat în publicarea concluziilor acestor inspecţii. În replică, Comisia s-a angajat să urmeze recomandările comisarului Gelfand, anunță Agerpres.

Guvernul federal 'va lucra pentru a se asigura că ţara posedă cele mai înalte standarde de securitate' la centralele sale nucleare, a subliniat premierul Justin Trudeau, întrebat despre acest subiect în Camera Deputaţilor.