Centrul Capitalei, blocat în acest weekend

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 07-10-2016 10:12

Centrul Capitalei va fi blocat în acest weekend. Traficul se va închide pentru desfăşurarea Maratonului Internaţional Bucureşti.

Sâmbătă, circulaţia va fi restricţionată pe traseul între Piaţa Constituției, Bulevardul Unirii, Bulevardul Regina Maria şi retur, între orele 6.30 și 17.00.

Duminică nu se va circula pe străzile din jurul Palatului Parlamentului, mai exact pe Bulevardul Libertăţii, Calea 13 Septembrie, Strada Izvor, Bulevardul Naţiunile Unite şi Piaţa Constituţiei.

Traficul mijloacelor de transport în comun de pe traseul maratonului va fi deviat pe rute ocolitoare.