Organizația PSD Dolj a finalizat campania de strângere de semnături

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 07-10-2016 12:52

Organizaţia judeţeană a Partidului Social Democrat a anunţat, vineri, că a finalizat campania de strângere de semnături pentru susţinerea candidaţilor la alegerile pentru Senatul şi Camera Deputaţilor din data de 11 decembrie 2016, iar în acest sens au fost strânse peste 104.000 de semnături, a anunţat, vineri, preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda. 

"În condiţiile în care multe partide nu vor reuşi să strângă numărul legal de semnături pentru înscrierea în cursa electorală, PSD Dolj a reuşit să trimită la Bucureşti 104.305 semnături, jumătate din numărul necesar la nivel naţional. Le mulţumesc colegilor de partid pentru modul de implicare în această campanie de strângere de semnături. Au arătat încă o dată că suntem oameni serioşi şi dedicaţi. Încrederea marea acordată ne obligă şi ne responsabilizează ca în mandatul următor să muncim mai mult şi să elaborăm legi şi politici care să le îmbunătăţească nivelul de trai", afirmă Manda într-un comunicat de presă remis AGERPRES

Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor prevede necesitatea strângerii unui număr minim de semnături de 1% din totalul alegătorilor înscrişi în Registrul electoral.