Ruşii îşi ascut armele în Siria şi anunţă redeschiderea unei baze militare sovietice

Autor: Andrei Radu
Publicat: 11-10-2016 06:03
Actualizat: 11-10-2016 07:31

Armata rusă intenţionează să îşi sporească proviziile militare din Siria, având în plan să stabilească o flotă militară permanentă în portul din Tartus.

Menţionăm că baza militară era folosită până acum pentru relimentarea navelor de război ruse, care efectuau misiuni în Marea Mediterană.

"Vom avea o bază navală permanentă în Tartus. Pregătim actele, care acum sunt analizate de agenţiile noastre guvernamentale. Documentaţia este aproape gata, aşa că le vom trimite pentru ratificare în câteva zile", a declarat generalul Nikolay Pankov, adjunctul ministrului Apărării, însărcinat să întreţină relaţiile cu celelalte organisme guvernamentale ruse, în plenul Senatului de la Moscova, citat de RT.

Germania. Principalii suspecţi au fost arestaţi, dar riscul de atentate rămâne ridicat

Baza de la Tartus este folosită de ruşi încă din 1977. După prăbuşirea Uniunii Sovietice, a rămas decât un punct de realimentare şi centru de reparaţii al navelor de război ruseşti, dispuse în Mediterană.

Săptămâna trecută, Kremlinul confirma amplasarea bateriilor anti-aeriene S-300 la Tartus, pentru a proteja baza de un eventual atac american.

Măsura Rusiei a venit pe fondul suspiciunilor conform cărora Pentagonul s-ar pregăti de atacuri aeriene masive asupra bazelor aeriene din Siria, ceea ce ar anihila capacitatea de zbor a Damascului.