PSD a depus la Camera Deputaţilor moţiunea simplă pe tema Justiţiei

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 10-10-2016 19:28

Liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru, a anunţat luni, în plen, depunerea moţiunii simple pe tema justiţiei, semnată de 80 de deputaţi. Moţiunea simplă este intitulată "Şi minciuna poată să ucidă", a precizat Pâslaru.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a precizat că luni seară este programată o şedinţă de Birou permanent pentru a se stabili dezbaterea moţiunii pentru ziua de marţi. El a spus că propune ca dezbaterea să aibă loc la ora 14,30. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că moţiunea simplă este împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună. Demersul din Parlament al social-democraţilor a fost anunţat de liderul PSD duminică seară, el explicând într-o emisiune televizată că este "foarte grav că un membru al Guvernului afirmă public că a minţit judecătorii CEDO".

Afirmaţia la care face referire Liviu Dragnea a fost făcută de ministrul Raluca Prună în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii de joi. Ministrul Justiţiei arăta atunci că a minţit la CEDO când a spus că a fost asigurat un buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane de euro, explicând că banii nu erau prevăzuţi în buget, ci doar pe hârtie. "Ştiţi cum e, domnule judecător, ca la penitenciare, unde eu m-am dus şi am minţit la CEDO - şi spun bine minţit la CEDO - că eu am crezut că dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român... Deci, eu am minţit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, ergo aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că în realitate în buget noi nu aveam aceşti bani", susţinea Raluca Prună, conform Agerpres.