Prima reacţie a IGPR după raportul Corpului de Control al Guvernului

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 10-10-2016 19:47

Activităţile de control desfăşurate la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei s-au realizat cu respectarea actelor normative în vigoare din aceea perioadă şi nu au vizat vreun dosar penal, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române(IGPR) transmis, luni, Agerpres. "Verificările desfăşurate la DGPMB - Serviciul Omoruri au vizat respectarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate şi protecţia datelor cu caracter personal, activitatea fiind desfăşurată pe baza obiectivelor stabilite la nivelul conducerii IGPR la sfârşitul anului anterior. Astfel de activităţi au fost desfăşurate la alte trei structuri din cadrul Poliţiei Capitalei, precum şi la alte unităţi teritoriale", se arată în comunicatul de presă al IGPR.

În urma controlului s-a dispus cercetarea prealabilă a doi ofiţeri, se mai arată în comunicatul IGPR, care susţine că în raportul întocmit de către Corpul de control al prim-ministrului nu au fost identificate încălcări ale prevederilor legale referitoare la desfăşurarea propriu-zisă a activităţii de control sau de soluţionare a contestaţiilor, fiind făcute doar propuneri de modificare a prevederilor ordinului de ministru privind organizarea şi executarea controalelor în MAI. La nivelul MAI a fost elaborat un nou ordin în care au fost incluse propunerile formulate de către Corpul de control al prim-ministrului, mai precizează IGPR.

Reacţia Poliţiei Române vine după ce un raport al Corpului de control al prim-ministrului a reţinut mai multe neregularităţi privind felul în care s-au desfăşurat controalele dispuse la Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB.