Manifestaţie pro-Trump în faţa sediului CNN din Los Angeles

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 11-10-2016 11:26
Actualizat: 11-10-2016 11:37

Circa douăzeci de partizani ai candidatului republican pentru alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump, manifestau luni în faţa sediului CNN din Los Angeles şi erau întâmpinaţi cu o oarecare animozitate în acest oraş foarte democrat, relatează AFP, potrivit agerpres.

Clinton vs Trump. Mesajele ASCUNSE transmise de cei doi candidaţi la Casa Albă

Manifestanţii voiau să protesteze împotriva a ceea ce ei estimează a fi un tratament defavorabil din partea media faţă de ''campionul'' lor.

''Media nu spun adevărul, nu vorbesc despre stânga, Hillary, nu există decât Bill O'Reilly (unul dintre prezentatorii vedetă, foarte conservator, al canalului Fox News) care spune adevărul'', afirma un protestatar, Bill (75 de ani), pensionar, care a refuzat să-şi dea numele de familie de teama unor ''represalii''. În opinia sa, SUA sunt ''foarte divizate'' în prezent şi retorica lui Trump, care a făcut declaraţii degradante despre femei şi discriminatorii împotriva musulmanilor şi a hispanicilor, a putut contribui la aceasta.

''Reagan (fostul preşedinte Ronald Reagan) a scăzut impozitele, apoi Bill Clinton a continuat să trimită toate locurile de muncă în China'', a continuat pensionarul, în sunete de claxoane, insulte ale automobiliştilor sau ale pietonilor din oraş.

Citeşte şi: Un alt fost oficial chinez, condamnat la închisoare pe viaţă. Toată averea i-a fost CONFISCATĂ

Alături de el, o manifestantă afroamericană care ţinea o pancartă pe care scria ''Negrii pentru Trump'' a fost interpelată de către un trecător de culoare cu cuvintele ''Cine te-a plătit ca să faci asta?'', în timp ce o femeie latinoamericană era cât pe ce să fie atinsă de scuipatul unui alt trecător, furios pe manifestaţia respectivă, iar o jucărie a fost aruncată dinspre o maşină.

Citeşte şi: Stare de alertă în Israel. Autorităţile se tem de atacuri în pragul sărbătorilor evreieşti

Elsa Aldeguer, o asistentă în vârstă de 42 de ani, purta o banderolă pe care scria ''Latinoamericanii pentru Trump''. Originară din Salvador, ea spune că a venit ''legal'' în SUA în urmă cu 25 de ani şi se declară în favoarea propunerii lui Trump privind ridicarea unui zid între SUA şi Mexic, una dintre promisiunile sale de campanie cele mai controversate. Ea afirmă că Trump, în pofida declaraţiilor sale în care i-a calificat pe imigranţii mexicani ''violatori'' şi ''criminali'', ''mulţi hispanici îl susţin pe Trump''. Familia sa a votat mult timp cu democraţii, după care s-a orientat către Trump. ''Democraţii sunt la putere de mult timp. Avem nevoie de o schimbare'', conchide ea.