DNA anunță că lucrează la două MEGA-DOSARE: Pe cine au luat în vizor procurorii

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 11-10-2016 19:39
Actualizat: 11-10-2016 19:43

Direcţia Naţională Anticorupţie instrumentează, în prezent, două dosare penale cu privire la contractul de realizare a autostrăzii Braşov - Cluj - Borş semnat cu Bechtel, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan. "Referitor la realizarea autostrăzii Braşov - Cluj - Borş, există la DNA în instrumentare în acest moment două dosare penale. Unul dintre ele are ca obiect negocierea, aprobarea şi semnarea contractului de proiectare, construire şi finanţare a autostrăzii Braşov - Cluj - Borş în cursul anului 2003. În acest dosar se fac cercetări penale pentru suspiciunea săvârşirii unor infracţiuni de abuz în serviciu în formă calificată. Al doilea dosar are ca obiect modificările succesive la contractul iniţial adoptat în perioada 2003 - 2013 până la reziliere. În acest dosar se efectuează cercetări pentru suspiciunea săvârşirii unor infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul", a spus Livia Săplăcan.

Citeşte şi: Scene teribile în plină stradă: Interlopii au atacat o familie cu bâte, săbii şi topoare / VIDEO

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a anunţat, marţi, că a clasat dosarul în care au fost efectuate cercetări în legătură cu dispariţia exemplarului original al contractului cu Bechtel. Dosarul a fost clasat deoarece pentru o parte din infracţiuni, respectiv abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi distrugere, a intervenit prescripţia răspunderii penale iar pentru infracţiunea de furt fapta nu există. Iniţial, dosarul a fost deschis de DNA, care apoi şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, care apoi la trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. Dosarul a fost deschis în anul 2013, în urma unei plângeri depuse de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, care a reclamat faptul că lipseşte exemplarul original al contractului de proiectare, construire şi finanţare a autostrăzii Braşov - Cluj - Borş, încheiat între statul român, prin CNADNR, şi compania americană Bechtel International Inc., precum şi a tuturor documentelor subsecvente acestui contract.

Citeşte şi: S-a stabilit ordinea de pe buletinul de vot a candidaților la alegerile prezidențiale din Moldova

Plângerea a fost depusă după ce contractul original semnat în 2003 cu americanii de la Bechtel nu a fost găsit în urma verificărilor efectuate de Corpul de control al Guvernului, care a trimis notificări la şase dintre instituţiile statului pentru a identifica exemplarul original, printre care la CNADNR, Ministerul Transporturilor, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Secretariatul General al Guvernului, conform Agerpres.