O nouă reuniune internaţională pe tema crizei din Siria va avea loc duminică, la Londra

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 12-10-2016 22:23

O nouă reuniune internaţională menită să găsească o soluţie la războiul din Siria va avea loc duminică la Londra, în prezenţa secretarului de stat american John Kerry, a anunţat miercuri Departamentul de Stat al SUA, informează AFP. Această reuniune, probabil cu omologi europeni ai ministrului american de externe, va avea loc la o zi după o primă întrevedere consacrată conflictului sirian, care va avea loc sâmbătă la Lausanne (Elveţia), cu participarea John Kerry şi Serghei Lavrov, alături de miniştri de externe dintr-o serie de ţări arabe, după cum a anunţat miercuri Moscova.

Într-un moment în care dialogul bilateral americano-rus cu privire la Siria este oficial "suspendat" din 3 octombrie, John Kerry "îi va întâlni la Lausanne pe miniştrii de externe ai marilor puteri din regiune şi, la Londra, pe partenerii internaţionali", respectiv în 15 şi 16 octombrie, a precizat diplomaţia americană într-un comunicat. SUA, Rusia, probabil ţări din Golf, Turcia şi puterile europene "vor discuta asupra unei abordări multilaterale pentru soluţionarea crizei din Siria, în mod concret cu privire la un armistiţiu durabil şi reluarea ajutorului umanitar", se mai spune în comunicatul Departamentului de Stat al SUA, conform Agerpres.