Klaus Iohannis 'iese la joc': Eu le ridic mingea la fileu, doar că trebuie să vadă mingea şi fileul'

Autor: Gabriel Zamfirescu
Publicat: 13-10-2016 20:38
Actualizat: 13-10-2016 21:55

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că politicienii nu trebuie să fie preocupaţi în sens negativ de faptul că vine în faţa naţiunii în precampanie, susţinând că, în realitate, le ridică mingea la fileu acestora. "Nu ştiu pentru ce mă atacă. Eu cred că este rolul şi rostul preşedintelui să vină în faţa naţiunii chiar în astfel de momente, să clarifice ce aşteaptă de la clasa politică: transparenţă, înnoire, performanţă, meritocraţie şi exact acest lucru chiar am de gând să-l fac şi nu cred că este un lucru care ar trebui să-i preocupe în sens negativ pe politicieni. În realitate, ceea ce fac eu este să le ridic mingea la fileu, doar că trebuie să vadă mingea şi fileul", a spus Iohannis, întrebat cu privire la acuzaţiile PSD potrivit cărora se află în precampanie electorală.

Vezi şi: Klaus Iohannis a găsit vinovaţii pentru inundaţii: Cine sunt ţapii ispăşitori ai dezastrului

El a spus că este "un preşedinte foarte preocupat de bunul mers al lucrurilor în ţara sa". Şeful statului a participat joi la dezbaterea "Managementul reducerii riscurilor la dezastre", organizată la Universitatea Tehnică de Construcţii, conform Agerpres.