Accident de autocar în Coreea de Sud. 10 pasageri au murit

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 14-10-2016 10:59

Zece persoane au murit şi alte şapte au fost rănite în Coreea de Sud după ce un autocar, care circula pe o autostradă din apropiere de Ulsan (circa 300 de kilometri sud-est de Seul), a luat foc într-un accident, informează agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.

Citeşte şi: 'Bibi' Netanyahu critică dur proiectele Unesco din Ierusalim

Tragedia s-a produs joi, în jurul orei locale 22, când unul dintre cauciucurile autocarului, în care se aflau 20 de oameni, ar fi explodat, iar vehiculul s-a izbit de un parapet al autostrăzii. Flăcările au distrus autobuzul şi au cauzat moartea a zece pasageri. Ceilalţi zece călători au reuşit să scape din vehicul, şapte dintre ei cu răni care nu le pun în pericol viaţa, a indicat poliţia agenţiei Yonhap.

Pasagerii erau persoane pensionate de la o multinaţională sud-coreeană, şi, alături de soţiile lor, se întorceau dintr-o excursie de grup în China.