Consiliul Europei critică Turcia pentru eliminarea imunităţii parlamentare

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 17-10-2016 16:42

Turcia trebuie să restabilească imunitatea parlamentară, a cerut un organism cheie al Consiliului Europei într-un raport publicat luni, avertizând că ţara are o problemă în protejarea libertăţii de exprimare, relatează agenţia DPA. "Situaţia actuală din sistemul judiciar turc face ca acesta să fie cel mai rău moment posibil pentru a elimina imunitatea", notează în raport Comisia europeană pentru democraţie prin drept.

După puciul eşuat din 15 iulie şi chiar dinainte, Turcia desfăşoară o campanie de epurare a procurorilor şi judecătorilor acuzaţi că au legături cu mişcarea islamică a predicatorului turc stabilit în SUA Fethullah Gulen. Guvernul dă vina pe Gulen pentru lovitura de stat, dar acesta respinge acuzaţiile. În mai, parlamentul Turciei - unde Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan deţine majoritatea - a votat pentru ridicarea imunităţii a peste 135 de membri ai parlamentului. Măsura afectează 55 din cei 59 de membri ai Partidului Democratic al Poporului (HDP, pro-kurd). De atunci, liderii HDP au început să se confrunte cu urmărirea penală, ce ar putea avea ca rezultat perioade lungi de detenţie.

Măsura a trecut printr-un amendament complex, temporar constituţional, care potrivit raportului european "încalcă principiul egalităţii". De asemenea, raportul se exprimă în favoarea consolidării inviolabilităţii parlamentarilor, pentru a asigura o mai mare libertate de exprimare. Criticii lui Erdogan, care a fost prim-ministru din 2003 până a devenit preşedinte în 2014, afirmă că el îşi creşte autoritatea prin înăbuşirea opoziţiei, inclusiv prin închiderea mass-media aparţinând opoziţiei şi întemniţarea jurnaliştilor, adaugă DPA, conform Agerpres.