Klaus Iohannis, optimist în privinţa liberalizării cizelor de Canada pentru români

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 20-10-2016 20:19

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că există şanse reale să se facă progrese în ceea ce priveşte Acordul CETA între Uniunea Europeană şi Canada. "Chiar înainte de a ajunge la aeronavă am avut o discuţie cu premierul nostru şi am discutat chestiunea CETA. Sunt negocieri şi sunt semnale bune. În această fază depindem mai mult de partea canadiană să facă un pas hotărât pentru a finaliza cu succes negocierile. Noi până atunci ne păstrăm rezerva aşa cum am anunţat deja, dar există şanse reale să facem progrese în această direcţie", a spus Iohannis, întrebat dacă a primit semnale din partea Guvernului canadian că acceptă solicitarea României privind liberalizarea vizelor pentru români.

Şeful statului a anunţat miercuri că în cazul în care se va ajunge la o înţelegere rezonabilă cu Canada în privinţa liberalizării vizelor pentru români, România îşi va retrage rezervele legate de Acordul CETA. "Referitor la Acordul cu Canada, Acordul CETA, sper că vom putea ajunge la un acord cu partea canadiană în chestiunea liberalizării vizelor pentru români şi dacă se ajunge la o înţelegere rezonabilă, noi vom putea să ne retragem rezervele legate de acest acord", a spus Iohannis la Palatul Cotroceni, conform Agerpres.