Liviu Dragnea, reacție VIRULENTĂ: Sunt revoltat

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 21-10-2016 14:17

Ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, propune înlocuirea timbrului de mediu, declarat ilegal de Comisia Europeană, cu o formă de taxare inclusă în preţul carburantului, astfel încât impozitarea să se facă în funcţie de consumul de combustibil. Președintele PSD Liviu Dragnea se declară revoltat și critică propunerea ministrului Mediului, spunând că „un guvern fără legitimitate și cu un mandat pe final sare imediat să pună alte două taxe”, după ce Senatul a votat eliminarea a 102 taxe.

Elena Udrea, la DNA

„În sfârșit, guvernul Cioloș a realizat că încasează o taxă ilegală! Sunt revoltat însă că, în timp ce Senatul a votat proiectul de eliminare a 102 taxe, printre care și timbru de mediu, un guvern fără legitimitate și cu un mandat pe final sare imediat să pună alte două taxe: o taxă suplimentară pe carburanți și o altă taxă plătită direct de posesorii de autovehicule!”, a scris Liviu Dragnea, pe Facebook.