Românul care a determinat eliminarea vizelor pentru Canada e MÂNDRU: 'E o victorie morală'

Autor: Andrei Radu
Publicat: 21-10-2016 11:56

Unul dintre artizanii acestei victorii, poate cel mai important, este europarlamentarul Sorin Moisă, cel care a făcut cele mai dure demersuri pentru eliminarea vizelor.

Moisă, singurul român inclus de siteul Politico într-un top al celor mai buni europarlamentari, i-a premierului Canadei, Justin Trudeau, în urmă cu ceva timp, o scrisoare deschisă prin care îi solicita să elimine „un reziduu jenant al istoriei”. Sorin Moisă a spus, în direct, la Realitatea TV, că victoria nu a fost primită cu brațele deschise de toată lumea.

Citește și: Dacian Cioloș, Vizită la militarii români din Kosovo şi Bosnia şi Herţegovina

"Este o mare victorie. Este și o victorie morală, este un moment de anvergură, o victorie pe care o meritam. Mie mi s-ar fi părut normal ca după un deceniu de negocieri, să se fi rezolvat mai devreme. A venit în ultimul moment în care putea să vină.

Eu un proces pe care l-am declanșat anul acesta. Dificultatea a fost o angoasă a lor când au ridicat vizele pentru cei 2013. Au avut o cerere mare de azil din partea unor persoane de etnie romă. E o angoasă creată în urma unui stereotip fața de români.

A fost primită cu uimire de unii, cu consternare de alții. Unii oficiali europeni au considerat că e un moft din partea noastră.", a spus Sorin Moisă la Realitatea.