Jaromir Jagr continuă să scrie istorie pe gheaţă: A marcat al 750-lea său gol în NHL

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 21-10-2016 17:41

O nouă performanţă pentru Jaromir Jagr în Liga Nord-Americană de hochei pe gheață. Cehul a devenit, la 44 de ani, al treilea jucător din istoria NHL care ajunge la 750 de goluri marcate. Jagr a reuşit să atingă această bornă în partida dintre Florida Panthers şi Washington Capitals. Doar două legende ale hocheiului pe gheață profesionist, canadienii Wayne Gretzky și Gordie Howe, au înscris mai multe goluri decât Jagr. Gretzky a marcat 894, iar Howe - 801.

Performanţa lui Jagr a fost, însă, un pic umbrită de înfrângerea echipei sale, Florida Panthers, în partida cu campioana sezonului regulat de anul trecut. Formaţia din Miami a pierdut cu scorul de 2-4. Pittsburgh Penguins s-a impus cu 3-2 în fața formației San Jose Sharks, în reeditarea finalei ediției trecute a Cupei Stanley. ”Pinguinii” au fost conduși cu 0-2, dar au răsturnat scorul în ultima repriză. Montreal Canadiens a devenit lider al Conferinţei de Est după ce a învins Arizona Coyotes cu scorul de 5-2.