Sigmar Gabriel: Oamenii trebuie să simtă că Europa îi ajută

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 22-10-2016 21:14
Actualizat: 22-10-2016 21:17

Social-democraţii din Europa ar trebui să promoveze idealurile libertăţii şi solidarităţii şi să se străduiască pentru ca oamenii de rând să simtă că Europa îi ajută, a declarat sâmbătă şeful Partidului Social-Democrat german, vicecancelarul federal Sigmar Gabriel, la o conferinţă a Partidului social-democrat slovac (Smer-SD) desfăşurată la Bratislava, informează agenţia TASR. 

"Viaţa oamenilor devine tot mai grea. Avem mulţi şomeri în rândul tinerilor. În general, oamenii se tem că Europa le va îngreuna şi mai mult vieţile şi că nu vor fi în stare să-şi facă un rost şi să-şi clădească o familie. Trebuie să ne străduim să-i facem pe aceşti oameni să simtă că îi ajutăm", a spus Gabriel. 

Printre principalele obiective pe care Uniunea Europeană trebuie să le urmărească, Sigmar Gabriel a identificat pacea, democraţia şi bunăstarea. Totodată, politicianul german a avertizat că nu va fi posibilă menţinerea unităţii Europei dacă decalajul dintre săraci şi bogaţi va continua să crească. Europa are nevoie de mai multă corectitudine şi de dreptate, a conchis Gabriel. AGERPRES