Accident groaznic pe Șoseaua Bucureşti-Măgurele: Patru victime

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 25-10-2016 23:32

Patru tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani au fost răniţi grav în urma unui accident produs marţi seară pe Şoseaua Bucureşti-Măgurele, se arată într-o informare a Brigăzii Rutiere Bucureşti transmisă Agerpres. Alte trei persoane au suferit răni uşoare. Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în momentul în care şoferul unui autoturism a pătruns pe contrasens şi a izbit frontal un autovehicul care circula din sens opus.

În urma impactului, cei patru ocupanţi ai maşinii intrate pe contrasens au fost grav răniţi, alte trei persoane aflate în cea de-a doua maşină suferind răni uşoare. Victimele grav rănite sunt conştiente şi au fost transportate la trei unităţi spitaliceşti din Capitală. Circulaţia vehiculelor în zona producerii accidentului a fost îngreunată, fiind necesară dirijarea traficului.