Cea mai înaltă biserică din lume, ameninţată de cei care urinează pe pereţii ei (VIDEO)

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 27-10-2016 12:16
Actualizat: 27-10-2016 11:42

Cu o înălţime de 162 m, biserica Ulm Minster din oraşul german Ulm nu atrage doar oamenii cu chemarea lui Dumnezeu ci şi pe cei care simt nevoi mult mai omeneşti, nevoi fiziologice. Ultimii sunt cei care contribuie fără să ştie sau fără să le pese la starea de eroziune a fundaţiei lăcaşului de cult, construit pe un sol nisipos.

Citeşte şi: Obama l-a sunat în miez de noapte pe Erdogan. Ce au discutat cei doi lideri

De aceea, autorităţile locale au intensificat patrulele poliţiştilor, iar amenzile pentru cei care sunt prinşi că urinează la baza bisericii s-au majorat substanţial de la 50 de euro, la 100 de euro. Potrivit specialiştilor, sărurile şi acidul din urina umană contribuie semnificativ la degradarea fundaţiei clădirii-monument, care este aşezată pe un sol extrem de nisipos, relatează Südwest Presse.

"Urmăresc această situaţie de cel puţin un an de zile. Peste tot, în jurul bisericii găsim urme de urină şi vomă. Este dezgustător ce se întâmplă", spune şeful firmei care asigură curăţenia bisericii, Michael Hilbert, pentru sursa citată.

Biserica Luterană din Münsterplatz este cea mai înaltă din lume, şi a patra clădire ca înălţime construită înainte de secolul XX.