PNL Bistriţa-Năsăud a depus listele de candidaţi la Biroul Electoral Judeţean

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 27-10-2016 12:11

Liberalii bistriţeni au depus joi, la Biroul Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud, listele pentru alegerile parlamentare, ocazie cu care au fost prezenţi o parte dintre candidaţi, în frunte cu liderul judeţean Robert Sighiartău. Sighiartău, care este cel mai tânăr lider de organizaţie judeţeană la cei 27 ani şi care deschide lista pentru Camera Deputaţilor, speră ca viitorii deputaţi şi senatori PNL să redea încrederea românilor în instituţia Parlamentului.

"Avem o echipă puternică, de profesionişti, oameni cu experienţă, o echipă care îmbină tinereţea cu experienţa şi profesionalismul, o echipă care trebuie să recâştige încrederea bistriţenilor şi a românilor în Parlamentul României şi în parlamentarii bistriţeni", a declarat preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud. La rândul său, prim-vicepreşedintele judeţean Ioan Turc, aflat primul pe lista de candidaţi pentru Senat, a făcut un apel către bistriţeni să se implice în perioada campaniei electorale, urmărind dezbaterile şi ofertele candidaţilor, şi să se prezinte la vot în 11 decembrie. Organizaţia PNL Bistriţa-Năsăud şi-a propus să obţină la alegerile parlamentare două posturi de deputat, din totalul de cinci, şi unul din cele două posturi de senator. "Ne luptăm de la egal la egal cu PSD. Bătălia noastră este între PSD şi PNL şi, bineînţeles, suntem încrezători că vom avea un scor foarte bun la alegerile parlamentare", a adăugat Robert Sighiartău, anunţă Agerpres.