S-a încheiat CRIZA politică din Spania. A fost votat un nou Guvern

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 29-10-2016 22:04
Actualizat: 29-10-2016 23:17

Premierul spaniol în exerciţiu, conservatorul Mariano Rajoy, a primit sâmbătă votul de încredere al Parlamentului pentru a forma un guvern minoritar, punându-se astfel capăt unei crize politice care durează de 10 luni, relatează agenţiile internaţionale de presă. 

Dar nici de această dată Rajoy nu a obţinut majoritatea, el fiind însă învestit datorită prevederii constituţionale în baza căreia la a doua rundă de vot se ia în calcul majoritatea simplă (mai multe voturi pentru decât împotrivă), nu majoritatea absolută. 

Rajoy a primit 170 de voturi pentru, dintre care 137 ale Partidului Popular (PP), 32 ale liberalilor din Ciudadanos, un vot al unei deputate dintr-un partid regional din Insulele Canare. Împotrivă au votat 111 deputaţi, iar 68 s-au abţinut, relatează Agerpres.

Parlamentul foarte fragmentat rezultat în urma alegerilor legislative din decembrie a condus la imposibilitatea constituirii unei coaliţii majoritare, astfel că Regele Felipe a fost nevoit să convoace alegeri anticipate, scrutin desfăşurat în luna iunie. 

Deşi Partidul Popular (PP) condus de Rajoy a ieşit pe primul loc, cum s-a întâmplat şi în decembrie, nu a obţinut nici atunci majoritatea, iar Partidul Socialist (PSOE) a blocat de fiecare dată în parlament reînvestirea liderului conservator. 

În final, pe fondul disensiunilor interne ce au culminat cu demisia lui Pedro Sanchez de la conducerea PSOE - el însuşi a încercat în luna martie, fără succes, să treacă un guvern prin parlament -, socialiştii au decis săptămâna aceasta ca la a doua rundă de vot (la prima, desfăşurată joi, Rajoy nu a primit votul legislativului) să se abţină, astfel încât liderul conservator să-şi treacă guvernul pentru a se evita noi alegeri anticipate şi riscul afirmării şi mai puternice a stângii radicale Podemos, devenit deja al treilea partid al ţării. 

Totuşi, socialiştii au avertizat că nu vor gira acest guvern după învestire, iar Pedro Sanchez şi-a dat demisia şi din parlament. Fostul lider socialist s-a împotrivit categoric reînvestirii lui Rajoy, imputându-i un mandat marcat de scandaluri de corupţie şi de creşterea inegalităţilor. De asemenea, mai mulţi deputaţi socialişti nu au agreat decizia conducerii partidului privind abţinerea la votul de sâmbătă, lucru ilustrat şi de numărul abţinerilor, unii dintre cei 85 de parlamentari socialişti votând şi de această dată împotriva lui Rajoy.