Două femei și un barbat au fost înjunghiați la Sibiu, pe stradă

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 30-10-2016 21:25

Trei persoane au fost injunghiate, duminica seara, pe strada, in municipiul Sibiu, de un om al strazii din judetul Valcea, medicii acordandu-le ingrijiri ranitilor la fata locului.

Cei trei oameni au fost injunghiat aparent fara niciun motiv.

Purtatorul de cuvant al Politiei Sibiu, Elena Welter, a spus ca victimele sunt doua femei si un barbat, iar atacul s-a produs intr-o zona intens circulata a orasului.

"Agresorul a fost prins la scurt timp dupa producerea faptei pe Calea Dumbravii, din Sibiu. Este vorba de un om al strazii, in varsta de 47 de ani, din judetul Valcea. Acesta a injunghiat o femeie care se afla in statia de autobuz, apoi s-a urcat intr-un taxi, in spatele soferului, injunghiindu-l, apoi a coborat si in fuga a injunghiat o alta femeie", a spus Elena Welter.

Toate cele trei victime au fost duse la spital, in stare stabila, cu rani la spate. Agresorul a fost retinut si urmeaza sa i se faca o expertiza psihiatrica pentru a se determina daca a actionat constient, informează stirileprotv.ro.