Pământul a fost aproape de un DEZASTRU: Un asteroid a trecut pe lângă planeta noastră

Autor: Cristi Șelaru
Publicat: 04-11-2016 06:35

Un mic asteroid a trecut pe lângă planeta noastră în prima noapte a acestei luni, la doar câteva ore după ce a fost reperat de astronomi, informează space.com.

Asteroidul ''2016 VA'' a ''zburat'' la circa 77.000 de kilometri de Pământ, la ora 00:32 GMT, la 2 noiembrie, potrivit oamenilor de ştiinţă de la Minor Planet Center (MPC) din Cambridge, Massachusetts. Pentru a face o comparaţie, Luna orbitează în jurul Terrei la o distanţă medie de 385.000 de kilometri.

Citește și: Conduce în SÂNII GOI, dar cu centura pusă: IMAGINI de senzație cu o femeie, la volan / VIDEO

Dimensiunea rocii spaţiale a fost estimată la 7 - 22 metri.

Asteroidul ''2016 VA'' a fost descoperit abia la 1 noiembrie de astronomii la centrul de observaţie de pe Muntele Lemmon din Arizona.

Citește și: Cu ea a înșelat-o Cristiano Ronaldo pe Irina Shayk: Da, e ROMÂNCĂ / FOTO

Astfel de evenimente nu sunt neobişnuite; cercetătorii susţin că milioane de roci spaţiale orbitează în jurul Soarelui, în apropierea Pământului, iar oamenii de ştiinţă nu au descoperit decât circa 15.000 dintre acestea.

Un astfel de obiect a devenit faimos după ce a intrat în atmosfera terestră deasupra oraşului rusesc Chelyabinsk, în februarie 2013. Roca a explodat în aer, generând o undă de şoc ce a produs spargerea a mii de geamuri ale locuinţelor din zonă; peste 1.200 de persoane au fost rănite de cioburi, mai arată sursa citată.

Citește și: Face MILIOANELE cu raba: Ea e cea mai bine plătită cântăreață din lume / VIDEO

Asteroidul din Chelyabinsk a avut un diametru de circa 20 de metri, au anunţat cercetătorii.

Pentru a produce pagube la nivel global şi a constitui o ameninţare pentru civilizaţia umană, un asteroid se ciocneşte cu Pământul ar trebui să aibă cel puţin 1 kilometru în diametru.

Potrivit observaţiilor, ''2016 VA'' orbitează în jurul Soarelui la 10,5 luni, pe o axă care este mult mai eliptică decât cea a Terrei şi se apropie cel mai mult de Soare la 0,43 unităţi astronomice (UA) şi la cel mult 1,4 UA (o unitate astronomică reprezintă distanţa medie de la Pământ la Soare - circa 150 de milioane de kilometri), titrează agerpres.ro.

Citește și: PEDEAPSĂ pentru șoferii care îi orbesc cu faza lungă pe participanții la trafic