FOTO - Traian Băsescu, alături de 'cea mai mare bucurie' la 65 de ani

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 04-11-2016 14:08
Actualizat: 04-11-2016 15:05

Vineri, 4 noiembrie, fostul președinte al României Traian Băsescu împlinește 65 de ani. Liderul PMP s-a născut în anul în 1951, în localitatea Murfatlar, aflată în județul Constanța.

Traian Băsescu marchează momentul printr-o imagine în care apare alături de soţie şi de nepoţi, pe care îi numeşte "cea mai mare bucurie".

"Azi, când împlinesc 65 de ani, cea mai mare bucurie a mea şi a Mariei sunt nepoţeii", scrie fostul preşedinte.

Ioana Băsescu, fiica mai mare a fostului preşedinte, are un fiu din relaţia cu avocatul Radu Pricop, iar Elena Băsescu are o fetiţă şi un băiat, din căsătoria cu Bogdan Ionescu.