Președintele Iohannis, întâlnire cu secretarul general adjunct al NATO

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 07-11-2016 12:41

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte marţi, la Palatul Cotroceni, cu secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller. 

Rose E. Gottemoeller a preluat pe 17 octombrie postul de secretar general adjunct al NATO.

Cod galben de PLOI: Care sunt zonele vizate


În cursul zilei de luni, oficialul NATO are o întrevedere cu ministrul român al Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu.

Infrângere pentru DNA. ÎCCJ, decizie MAJORĂ în cazul Elenei Udrea


Marţi, şeful statului îi primeşte şi pe miniştrii Afacerilor Externe, respectiv şefii delegaţiilor ministeriale, ai celor nouă state aliate ale Flancului Estic - Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria - care vor participa la reuniunea ministerială a Formatului Bucureşti, a informat Administraţia Prezidenţială. 

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pe agenda discuţiilor se vor afla stadiul implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia din iulie, precum şi alte aspecte de interes legate de situaţia de securitate din regiune.