ONU anchetează moartea a 32 de civili afgani, ucisi în raidurile aeriene americane

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 07-11-2016 12:57

Misiunea de Asistenţă ONU în Afganistan (Manua) a anunţat că anchetează consecinţele unor lovituri aeriene americane, care au făcut, potrivit Naţiunilor Unite, 32 de morţi şi 19 răniţi la Kunduz (nord) săptămâna trecută, informează luni AFP.

Primul bilanţ al acestui raid efectuat joi într-o operaţiune comună cu forţele afgane la periferia oraşului Kunduz anunţa "cel puţin 30 de morţi" printre civili.

STENOGRAME Judecător spaniol: 'Toate româncele sunt curve'/ AUDIO

Potrivit unui comunicat al Manua, "atacul a avut loc în primele ore ale zilei". "Primele elemente indică faptul că cel puţin 32 de civili au fost ucişi şi 19 răniţi, marea majoritate femei şi copii. Manua a primit de asemenea informaţii că cel puţin 22 de case au fost distruse", adaugă comunicatul. "Pierderea de vieţi în rândul civililor este inacceptabilă şi subminează eforturile de pace şi stabilitate în Afganistan", insistă Manua.

Armata americană a recunoscut sâmbătă că raidurile pe care le-a efectuat în Afganistan au făcut "foarte probabil" victime civile în provincia Kunduz, iar generalul John Nicholson, care comandă operaţiunea NATO în Afganistan, şi-a exprimat regretul, aminteşte ONU.

După atac, la Kunduz au avut loc manifestaţii şi zeci de rude ale victimelor s-au adunat în faţa birourilor guvernatorului, purtând cu ei trupurile copiilor ucişi, relatează agerpres.

Preşedintele afgan a trimis o delegaţie specială la Kunduz pentru a investiga incidentul. "Orice neglijenţă va fi pedepsită", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Haroon Chakhansuri.