Pericol de explozie: O cisternă cu 13 tone de combustibil s-a răsturnat în urma unui accident

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 15-11-2016 07:55
Actualizat: 15-11-2016 08:30

O cisternă încărcată cu aproape 13.000 litri de GPL, din Republica Moldova, s-a răsturnat, în noaptea de luni spre marţi, pe DE581, pe raza localităţii vasluiene Valea Grecului, informează agerpres.ro

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, cpt. Petru Iftene, la locul producerii accidentului au intervenit pompieri din cadrul Secţiei Huşi, cu două autospeciale de stingere, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.

SCANDAL în fotbalul românesc: Un fost membru al Generației de Aur este CERCETAT de DNA


'La ora 5.00 au început operaţiunile de transvazare din cisterna răsturnată, într-o altă cisternă sosită din Republica Moldova. Pentru alimentarea pompelor s-a utilizat un generator trifazat, solicitat de la un distribuitor de energie electrică. Pompierii monitorizează îndeaproape operaţiunile, fiind creat un dispozitiv de intervenţie pentru asigurarea măsurilor de prevenire', a declarat reprezentantul ISU Vaslui.

Fost ministru de Externe, avertisment pentru România: Vremuri complicate


La faţa locului a fost prezent şi prefectul judeţului Vaslui, Isabel Bogdan. 

'În zonă a existat pericol de explozie, dar forţele ISU s-au mobilizat şi au acţionat pentru asigurarea măsurilor specifice în zonă. Traficul a fost blocat, apoi s-a dat drumul, alternativ, pe un singur sens de mers. Odată cu începerea operaţiunii de descărcare a cantităţii de GPL într-o altă cisternă, circulaţia a fost din nou oprită pe DE581, către Vama Albiţa', a declarat Isabel Bogdan. 

Potrivit autorităţilor nu au fost înregistrate victime şi nici scurgeri din cisternă. Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.