Incendiul din centrul Bucureștiului a fost LICHIDAT. Un pompier a fost rănit / UPDATE VIDEO

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 15-11-2016 13:18
Actualizat: 15-11-2016 14:46

UPDATE: Un pompier a suferit arsuri uşoare la nivelul feţei în urma intervenţiei la incendiul izbucnit, marţi, la o ţeavă de gaze de la subsolul unui bloc aflat în reabilitare din centrul Capitalei, informează ISU Bucureşti, citează agerpres.ro

Potrivit sursei citate, pompierul a fost transportat la Spitalul Floreasca pentru îngrijiri. 

Incendiul a fost stins de pompieri, după ce distribuţia de gaze a fost oprită. 

ISU precizează că trei persoane au fost evacuate de la etajele superioare.

* Știre inițială

Un incendiu de proporții a izbucnit, marți, în centrul Bucureștiului. Mai multe echipaje de pompieri au ajuns la fața locului. O conductă de gaze s-a fisurat în subsolul unui bloc de pe Bulevardul Magheru. Zona a fost izolată.

În acest moment, echipajele de pompieri acționează pentru localizarea incendiului. Concomitent, echipele Distrigaz încearcă remedierea problemei în sensul opririi scăpărilor de gaze. Au fost făcute verificări la etajele superioare ale clădirii, au fost evacuate trei persoane, nu există victime. Există un risc pe care nu îl putem exclude, acela al producerii unei explozii, în contextul în care se poate realiza o acumulare de gaze. Cei de la compania de gaze încearcă să oprească acumularea cu gaze la clădire. Și pompierii încearcă să localizeze exact sursa incendiului, pentru că acesta se poate extinde la etajele superioare și la fațada blocului, care este învelit într-o prelată protectoare. Și aceasta poate lua foc”, a declarat Adrian Marin, purt. de cuv. ISU, într-o intervenție la Antena3.