Turcia dă lecţii de democraţie americanilor. Ce spune premierul despre protestele anti-Trump

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 15-11-2016 14:43

Prim-ministrul turc Binali Yildirim a denunţat marţi protestele din Statele Unite contra preşedintelui ales Donald Trump, informează agenţia DPA.

"Încercarea de a nu ţine cont de rezultatul urnelor de vot prin violenţă în stradă este nedemocratică şi nu este acceptabilă", a declarat Yildirim la o reuniune a grupului parlamentar al formaţiunii sale la putere, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), la Ankara.

Citeşte şi: Omul de Fier al New York-ului, favorit să preia şefia diplomaţiei americane

Potrivit agenţiei de presă de stat Anadolu, Yildirim a avertizat că astfel de acţiuni ar submina democraţia.

Yildirim şi preşedintele Recep Tayyip Erdogan au vorbit la telefon cu Trump la scurt timp după anunţul rezultatelor alegerilor săptămâna trecută. Erdogan a fost citat de presa locală afirmând că l-a invitat pe Trump să viziteze Turcia.

Ankara a avut o relaţie tensionată cu preşedintele în exerciţiu Barack Obama şi speră în legături mai bune cu Trump, deşi acest lucru s-ar putea dovedi dificil având în vedere poziţiile acestuia împotriva rebelilor în Siria şi opiniile cu privire la migraţia musulmană spre Statele Unite, relatează agerpres.

Turcia a suprimat în mod repetat demonstraţii antiguvernamentale în ultimii ani, pe fondul criticilor că Erdogan devine din ce în ce mai autoritar, aminteşte DPA.