Victorie a lui Trump: Danemarca, gata să-şi crească cheltuielile militare

Autor: Andrei Radu
Publicat: 16-11-2016 23:06

Danemarca este gata să-şi crească cheltuielile militare şi de securitate naţională, a declarat premierul Lars Lokke Rasmussen, miercuri, după ce a discutat telefonic cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, informează Reuters.

Trump i-a criticat pe aliaţii din NATO, în timpul campaniei pentru Casa Albă, pentru că nu contribuie financiar suficient pentru propria lor apărare şi a sugerat că SUA plătesc o sumă disproporţionată.

Citește și: Donald Trump, a acceptat să-l întâlnească pe secretarul general al ONU, Ban Ki-moon

Danemarca cheltuie circa 1,2 procente din PIB pentru apărare. NATO a stabilit pentru membrii săi un obiectiv de cheltuieli de 2% din PIB pentru apărare.

"Guvernul pregăteşte terenul pentru creşterea cheltuielilor militare şi de securitate naţională". a spus Rasmussen, într-o declaraţie după convorbirea telefonică.

Rasmussen a calificat conversaţia avută cu Trump ca "prietenoasă şi constructivă" şi a subliniat că Danemarca reprezintă un aliat apropiat al SUA.

El a notat în context contribuţia ţării sale la lupta împotriva grupării Stat Islamic în Siria şi Irak, anunță Agerpres.

"Avem nevoie de SUA puternice în fruntea lumii libere. Sunt convins că Statele Unite îşi vor asuma şi pe viitor acest rol", a spus Rasmussen.