Noi informaíi despre trenul marfar încărcat cu azotat de amoniu, deraiat la Ditrău

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 17-11-2016 16:21

Un tren de marfă încărcat cu azotat de amoniu a deraiat la intrarea în staţia Ditrău, fără să existe pericol de explozie, patru dintre vagoane sărind de pe şine. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciubotariu, a declarat că este vorba de un tren cu două locomotive şi 24 de vagoane şi, din primele informaţii, patru dintre ele au deraiat, fără să se fi răsturnat.

Potrivit sursei citate, azotatul de amoniu este încărcat în saci de 600 kg, care sunt izolaţi şi nu prezintă pericol de explozie. La faţa locului se află o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul ISU Gheorgheni, fiind aşteptată sosirea comisiei de investigaţii de la Regionala CFR Braşov, care va stabili cauzele producerii accidentului. Toate vagoanele vor fi verificate, iar cele deraiate urmează să fie repuse pe şine. Circulaţia feroviară între Gheorgheni şi Topliţa este întreruptă, două trenuri fiind oprite în staţiile Lăzarea şi Topliţa, conform Agerpres.