Klaus Iohannis, vizită în Olanda. Președintele va primi o SUPER-distincţie

Autor: Andrei Radu
Publicat: 18-11-2016 06:24
Actualizat: 18-11-2016 07:14

Preşedintele Klaus Iohannis va primi, vineri, la Kerkrade, în Regatul Ţărilor de Jos, placheta "Martin Buber", acordată anual de Fundaţia Euriade personalităţilor care, prin activitatea lor publică şi privată, contribuie la dezvoltarea unor comunităţi armonioase, bazate pe valori umaniste, prin dialog autentic, deschidere, responsabilitate şi respectul faţă de semeni.

"Potrivit Consiliului de acordare a plachetei 'Martin Buber', în 2016 se acordă preşedintelui României această distincţie pentru respectul faţă de alteritate, aplicarea principiului dialogului şi a valorilor umaniste în viaţa publică şi în viaţa personală, cât şi pentru manifestarea deplină şi autentică a responsabilităţii politice şi sociale în România şi la nivel european", precizează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat transmis AGERPRES.

Citește și: PNL a trecut deja la împărțirea FUNCȚIILOR. Cine ia Senatul și cine vrea Camera Deputaților

Cu ocazia deplasării la Kerkrade, şeful statului va lua parte şi la un dialog liber cu peste 100 de tineri din diverse colţuri ale lumii, participanţi la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional al Dialogului cu tema "A întinde celui de lângă noi o mână".

Festivalul se desfăşoară anual în intervalul octombrie - noiembrie în oraşele ''Euroregiunii Meuse-Rin'' din zona de la graniţele Belgiei, Germaniei şi Olandei şi cuprinde, printre altele, un eveniment de literatură dedicat tinerilor scriitori "Tineretul în cuvinte", proiectul internaţional "Tineretul în dialog", seminarii ştiinţifice, concerte.

Fundaţia Euriade, cu sediul la Kerkrade (Olanda), este o organizaţie neguvernamentală care promovează educaţia tinerilor în spiritul valorilor europene, evenimentele interculturale, unitatea comunitară, diversitatea, toleranţa şi ajutorul reciproc, anunță Agerpres.

Fundaţia conferă anual, începând din 2002, în cadrul Festivalului Internaţional al Dialogului, placheta "Martin Buber", iniţiativă pentru care a primit, în anul 2015, Premiul "European Citizen" al Parlamentului European.